Ţi-am privit ochii şi în ei cerul am zǎrit
Cum îşi cǎuta culcuş sǎ se odineascǎ,
Lǎsȃnd de veghe doar bolta cereascǎ,
Luminatǎ de stele, dupǎ asfinţit.

Tu te-ai întins apoi liniştitǎ,
Cu pleoapele cerul acoperind,
Iar stelele se aprindeau rȃnd pe rȃnd
Pe-a cerului boltǎ nemǎrginitǎ.

Dimineaţa, cu voia-ţi divinǎ,
Cerul din ochi a ieşit pe-a lui boltǎ,
Culoarea albastrǎ luȃnd drept recoltǎ,
Iar marele soarele i-a dat luminǎ.

Cerul privesc şi ochii tǎi mititei
Şi singur fiind nu ştiu sǎ-mi raspund:
Culoarea cerului ochii tǎi o ascund
Sau cerul furat-a culoarea din ei?!