Eu şi gȃndurile mele (varianta completă)

    Partea I

    Îmi place atȃt de mult sǎ rǎmȃn
    Doar eu cu gȃndurile mele
    Şi sǎ le las sǎ facǎ ce vor ele
    Fǎrǎ sǎ-ncerc ca sǎ le fiu stǎpȃn.

    De fiecare datǎ m-au purtat
    Peste atȃtea locuri ne-ntȃlnite,
    Prin timpuri de mine netrǎite
    Sau, ce-am fǎcut, ele au repetat.

    Mǎ poartǎ uneori prin munţi semeţi
    Şi mǎ ridicǎ şi deasupra lor,
    Mǎ fac sǎ dau tȃrcoale stelelor
    Şi-apoi sǎ cad pe nori ca pe nǎmeţi.

    S-alerg peste cȃmpii şi sǎ întrec
    Pe orice animal ce iute-aleargǎ
    Şi-apoi, tot gȃndurile mǎ dezleagǎ,
    Sǎ merg pe ape farǎ sǎ mǎ-nec.

    La îngheţaţii poli de vreau s-ajung
    Şi în deşert de-aş vrea sǎ poposesc,
    Sǎ trec prin junglǎ şi sǎ hoinǎresc,
    M-ajutǎ gȃndul, dar sǎ nu-l alung.

    Partea a II-a

    Alt gȃnd mǎ duce spre a revedea
    Un loc din Rai, unde-am mai fost cu el,
    Sǎ vǎd cum şarpele-i ademenea,
    De Domnul sǎ n-asculte-n niciun fel,

    Pe Eva şi pe-Adam, şi-apoi mǎ duce,
    Sǎ urc cu el pe-un deal, iar la sfȃrşit
    Sǎ vǎd cum Christ, stȃnd rǎstinignit pe cruce,
    Pentru o lume-ntreagǎ-i pedepsit

    Cu gȃndul meu sǎ ÎL salvez aş vrea
    Pe Christ de la cumplita rǎstignire,
    La fel vreau sǎ-i salvez, dac-aş putea,
    Pe-Adam şi Eva de la izgonire.

    Vin gândurile alteori în gloatǎ,
    Cu ele prin istorie mǎ plimb
    Şi dupǎ ce îmi furǎ vremea toatǎ,
    De fiecare datǎ, vreau ceva sǎ schimb.

    Rǎmȃn însǎ mereu c-un gust amar
    Cǎ în acele timpuri n-am s-ajung,
    Şi ca sǎ nu-mi fac planuri în zadar,
    Eu gȃndurile-ndatǎ le alung.

    Partea a III-a

    Rǎmȃne unul ca sǎ mǎ-mbuneze…
    Mǎ lasǎ-ntȃi ca sǎ mǎ liniştesc,
    Ş-apoi, cȃnd vede cǎ senin privesc,
    Începe-ncet sǎ mǎ interogheze.

    Mǎ-ntreabǎ gȃndul de nu vreau sǎ fiu
    Din nou copil, cu mersul ştrengǎresc,
    Prin vǎi sau prin pǎduri sǎ rǎtǎcesc
    Sǎ stau la joacǎ seara pȃn’ tȃrziu,

    Sǎ rȃd uşor cȃnd singur reuşesc
    Sǎ-mi fac din orice lucru jucǎrii,
    Sǎ plȃng cȃnd mǎ-ntȃlnesc cu alţi copii
    Care, adeseori, mǎ necǎjesc,

    Sǎ-mi fie dor mereu de-ai mei pǎrinţi,
    Chiar dacǎ-s ziua toatǎ lȃngǎ mine,
    Sǎ nu am griji, sǎ-mi fie numai bine
    Şi cȃnd e ger şi-n zilele fierbinţi.

    Tȃnǎr de-aş vrea sǎ fiu, mǎ-treabǎ gȃndul,
    Sǎ întȃlnesc din nou o mȃndrǎ fatǎ
    Şi sǎ mǎ-ndrǎgostesc ca prima datǎ,
    Sǎ cred c-al meu este întreg Pǎmȃntul.

    Sǎ mergem amȃndoi pe-acelaşi drum
    Chiar dacǎ e îngust cȃt o cǎrǎre,
    S-ajungem într-un loc din larga zare
    Şi fericiţi sǎ fim, ca şi acum.

    -Despre pǎrinţi, ce-ai vrea sǎ ne-amintim?
    Mǎ-ntreabǎ gȃndul, şi-o clipǎ a tǎcut .
    -Cu ei aş vrea s-o iau de la-nceput
    Ca s-avem timp destul sǎ ne vorbim,

    Sǎ-mi spunǎ ei ce-i rǎu şi ce e bine
    Iar eu sǎ le spun lor tot ce-am fǎcut,
    Sǎ-ncerc sǎ fac, tot ce nu am putut,
    Sǎ aibǎ-n viaţa lor zile senine.

    Plecat-a gȃndul, fǎrǎ sǎ-l alung
    Şi eu rămas-am singur, singurel.
    Am încercat de-ndatǎ, dupǎ el
    S-alerg, dar nu putu-am sǎ-l ajung.

    24.12.2017

     

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *