Partea I

Îmi place atȃt de mult sǎ rǎmȃn
Doar eu cu gȃndurile mele
Şi sǎ le las sǎ facǎ ce vor ele
Fǎrǎ sǎ-ncerc ca sǎ le fiu stǎpȃn.

De fiecare datǎ m-au purtat
Peste atȃtea locuri ne-ntȃlnite,
Prin timpuri de mine netrǎite
Sau, ce-am fǎcut, ele au repetat.

Mǎ poartǎ uneori prin munţi semeţi
Şi mǎ ridicǎ şi deasupra lor,
Mǎ fac sǎ dau tȃrcoale stelelor
Şi-apoi sǎ cad pe nori ca pe nǎmeţi.

S-alerg peste cȃmpii şi sǎ întrec
Pe orice animal ce iute-aleargǎ
Şi-apoi, tot gȃndurile mǎ dezleagǎ,
Sǎ merg pe ape farǎ sǎ mǎ-nec.

La îngheţaţii poli de vreau s-ajung
Şi în deşert de-aş vrea sǎ poposesc,
Sǎ trec prin junglǎ şi sǎ hoinǎresc,
M-ajutǎ gȃndul, dar sǎ nu-l alung.

Partea a II-a

Alt gȃnd mǎ duce spre a revedea
Un loc din Rai, unde-am mai fost cu el,
Sǎ vǎd cum şarpele-i ademenea,
De Domnul sǎ n-asculte-n niciun fel,

Pe Eva şi pe-Adam, şi-apoi mǎ duce,
Sǎ urc cu el pe-un deal, iar la sfȃrşit
Sǎ vǎd cum Christ, stȃnd rǎstinignit pe cruce,
Pentru o lume-ntreagǎ-i pedepsit

Cu gȃndul meu sǎ ÎL salvez aş vrea
Pe Christ de la cumplita rǎstignire,
La fel vreau sǎ-i salvez, dac-aş putea,
Pe-Adam şi Eva de la izgonire.

Vin gândurile alteori în gloatǎ,
Cu ele prin istorie mǎ plimb
Şi dupǎ ce îmi furǎ vremea toatǎ,
De fiecare datǎ, vreau ceva sǎ schimb.

Rǎmȃn însǎ mereu c-un gust amar
Cǎ în acele timpuri n-am s-ajung,
Şi ca sǎ nu-mi fac planuri în zadar,
Eu gȃndurile-ndatǎ le alung.

Partea a III-a

Rǎmȃne unul ca sǎ mǎ-mbuneze…
Mǎ lasǎ-ntȃi ca sǎ mǎ liniştesc,
Ş-apoi, cȃnd vede cǎ senin privesc,
Începe-ncet sǎ mǎ interogheze.

Mǎ-ntreabǎ gȃndul de nu vreau sǎ fiu
Din nou copil, cu mersul ştrengǎresc,
Prin vǎi sau prin pǎduri sǎ rǎtǎcesc
Sǎ stau la joacǎ seara pȃn’ tȃrziu,

Sǎ rȃd uşor cȃnd singur reuşesc
Sǎ-mi fac din orice lucru jucǎrii,
Sǎ plȃng cȃnd mǎ-ntȃlnesc cu alţi copii
Care, adeseori, mǎ necǎjesc,

Sǎ-mi fie dor mereu de-ai mei pǎrinţi,
Chiar dacǎ-s ziua toatǎ lȃngǎ mine,
Sǎ nu am griji, sǎ-mi fie numai bine
Şi cȃnd e ger şi-n zilele fierbinţi.

Tȃnǎr de-aş vrea sǎ fiu, mǎ-treabǎ gȃndul,
Sǎ întȃlnesc din nou o mȃndrǎ fatǎ
Şi sǎ mǎ-ndrǎgostesc ca prima datǎ,
Sǎ cred c-al meu este întreg Pǎmȃntul.

Sǎ mergem amȃndoi pe-acelaşi drum
Chiar dacǎ e îngust cȃt o cǎrǎre,
S-ajungem într-un loc din larga zare
Şi fericiţi sǎ fim, ca şi acum.

-Despre pǎrinţi, ce-ai vrea sǎ ne-amintim?
Mǎ-ntreabǎ gȃndul, şi-o clipǎ a tǎcut .
-Cu ei aş vrea s-o iau de la-nceput
Ca s-avem timp destul sǎ ne vorbim,

Sǎ-mi spunǎ ei ce-i rǎu şi ce e bine
Iar eu sǎ le spun lor tot ce-am fǎcut,
Sǎ-ncerc sǎ fac, tot ce nu am putut,
Sǎ aibǎ-n viaţa lor zile senine.

Plecat-a gȃndul, fǎrǎ sǎ-l alung
Şi eu rămas-am singur, singurel.
Am încercat de-ndatǎ, dupǎ el
S-alerg, dar nu putu-am sǎ-l ajung.

24.12.2017