Oaia, berbecul şi mǎgarul

    O oaie dintr-o turmă,

    Privind într-o zi în urmă,

    Văzu un  berbec

    Umblând ca un zevzec.

    Oaia cu mers încetinel,

    S-apropie de el…

    Fiind în călduri şi-n căldură,

    Şi-a dat drumul la gură:

    – Berbec, berbecel,

    Frumos, tinerel.

    N-ai vrea  lângă stână,

    Să stăm lână-n lână

    Diseară, când nu-i soare

    Și afară-i răcoare?

     

    Berbecul, ca al turmei bărbat,

    Se simți ofensat

    Și imediat

    Pe oaie a apostrofat:

    – Oaie nechibzuită,

    De blană-ncălzită,

    Uită-te pe-afară

    Și vezi că e vară!

    Uitat-ai că la noi

    Onoarea de oi

    Nu vă permite

    Să fiți mârlite

    Decât toamna târziu

    Când câmpul e pustiu?

     

    Oaia, în loc să se liniștească,

    Cum să-l ademenească

    Pe berbec, începu să gândească,

    Continuînd, nervoasă, să pască.

    Și rupând câte-un fir, în zadar

    Își storcea  creierii; până a ajuns la măgar,

    Care păștea și el solitar.

    S-asigură că nimeni nu-i primprejur,

    Înconjură măgarul un tur

    Și-apoi începu să-i povestească

    Cum că berbecul nu vrea s-o mârlească;

    Cǎci, dupǎ o lege de oi ţinutǎ,

    Mȃrlitul se face cȃnd vara-i trecutǎ.

    Dar ea acum se vrea mȃrlitǎ

    Cǎ de hormoni e rǎscolitǎ…

     

    Mǎgarul, cu glasu-i subţire,

    Îi zise oiţei, mǎgar fiind din fire,

    Cǎ bine-ar fi sǎ-l ademeneascǎ

    Goalǎ, goluţǎ şi fǎrǎ lȃna cea strǎmoşeascǎ.

    Şi-o sfǎtui, tot el, mǎgarul, cum sǎ scape de lȃnǎ

    Spunându-i c-atunci cȃnd ciobanul le mȃnǎ

    Ea sǎ se ducǎ prin mǎrăcini

    Şi sǎ-şi agaţe lȃna prin spini

    Şi tare apoi sǎ se smuceascǎ

    De lâna toatǎ s-o prǎpǎdeascǎ.

    Oaia aşa fǎcu, dar lâna nǎroadǎ

    Se lǎsa greu smulsǎ, din cap şi pȃn’ la coadǎ

    Şi cȃnd biata oaie şi-a smuls lȃna toatǎ

    A venit toamna cu frig şi cu zloatǎ.

    Ea a rǎcit, fiind fǎrǎ lȃnǎ,

    Şi-a  murit lȃngǎ o oaie bǎtrȃnǎ.

    În ultima clipǎ privi cǎtre turmǎ

    Berbecului drag sǎ-i deie de urmǎ…

    Si l-a vǎzut cum umbla printre oi

    Şi le mârlea pe toate foarte vioi.

    A scos atunci un ultim oftat

    Și-a murit mulţumitǎ cǎ mǎcar a-ncercat

    Ca sǎ-l atragǎ pe bietul berbec

    Frumos la trup, dar la cap cam zevzec.

     

    Morala este simplǎ, dar o scriu pe foaie,

    Spre a nu se ajunge ca biata oaie:

    …………………………………………………….

    Oaie de eşti, nu sta dezbrǎcatǎ

    Cǎ sigur rǎceşti şi mori de îndatǎ!

    Şi dacǎ de un lucru tu n-ai habar

    Nu cere sfaturi… de la un mǎgar!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *